Una dintre feţele nefericite ale succesului SUV-ului Dacia Duster este faptul că s-a ajuns
la atât de multe comenzi, încât timpul mare de
aşteptare (care ajunge deja la aproape un an de zile în
unele cazuri) ar putea duce la îndepărtarea clienţilor.
Iniţial, s-a pornit de la premiza construcţiei a 150.000
de exemplare Duster pe an la uzina de la Mioveni, de lângă
Piteşti. Acum, însă, oficialii au analizat situaţia mai bine şi au
ajuns la concluzia că ar fi bine să mărească această cadenţă.
Prin urmare, din 2011 uzina piteşteană va trebui să
producă 180.000 de unităţi pe an – deci o creştere de la
3.125 de maşini pe săptămână la 3.750 de Dacia Duster săptămânal.
Un efort prin care se speră că timpul de onorare a comenzilor se va
reduce la o perioadă acceptabilă.
Însă acest lucru presupune relocarea unui procent din
producţia modelului de clasă mică Dacia
Sandero, locaţia aleasă fiind uzina din Casablanca.
Iar zvonurile spun că francezii ar putea decide peste câteva luni
mărirea chiar la peste 200.000 de maşini pe an a cadenţei de
fabricaţie pentru Duster, dacă ritmul cererii va creşte.
Până în acest moment, comenzile pentru Dacia Duster au
ajuns la nu mai puţin de 75.000, într-o perioadă de 5
luni, iar ritmul cererilor dă semne că va creşte pe piaţa
vest-europeană în anul următor.